Sursa: facebook Valeriu NANI, șeful IES
În scopul informării societăţii şi excluderea unor speculaţii, anticipat începerii lucrărilor, aducem la cunoştinţă societăţii privind faptul eliberării ÎM „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi”, Primăria mun. Chişinău, de către Inspectoratul Ecologic de Stat a Autorizaţiei pentru efectuarea tăierilor din parcul „Valea Morilor” pentru finalizarea lucrărilor de amenajare a scării „Cascada”.
Autorizaţia a fost eliberată pentru defrişarea a 87 de arbori care au pierdut decorativitatea, au înclinaţii, sunt uscaţi/parţial uscaţi sau încurcă la efectuarea lucrărilor conform proiectului de amenajare cu obţinerea a unui volum de masă lemnoasă de 56,8 m3 care va fi luat la evidenţa ÎM „AGSV”.
Actul de control la faţa locului a fost întocmit de către comisia formată din inspectorii IES, reprezentanţii Ministerului Mediului, reprezentanţii ÎM „AGSV”, reprezentanţii Direcţiei Construcţii Capitale a Primăriei mun. Chişinău precum şi reprezentantul Academiei de Ştiinţe.
Totodată, conform prescripţiilor obligatorii stabilite în actul de control, după efectuarea lucrărilor de amenajare a „Cascadei”, urmează a fi plantaţi 250 de arbori şi arbuşti, 800 de trandafiri iar o suprafaţă de 280 m2 urmează a fi amenajată cu clumbe pentru flori.
Inspectoratul Ecologic de Stat va monitoriza efectuarea lucrărilor conform Autorizaţiei eliberate şi îndeplinirea prescripţiilor obligatorii stabilite în Actul de control.